De unde vine numele „gotic"? De la catedrale la subcultură

Cuvântul „gotic" apare peste tot: în descrierile catedralelor, în romanele de groază, în numele trupelor și în stilizări. Dar de unde vine, de fapt, și cum a ajuns un singur cuvânt să descrie lucruri atât de diferite?

Numele „gotic" provine de la goți, un popor germanic care în Evul Mediu era asociat cu barbaria. Umaniștii italieni ai Renașterii au folosit acest termen în mod disprețuitor pentru arhitectura medievală, pe care o considerau primitivă. Câteva secole mai târziu, același cuvânt a trecut prin literatura romantică și a ajuns, în cele din urmă, în muzica post-punk a anilor '80, dând numele unei întregi subculturi.

În acest articol găsești:

• istoria cuvântului „gotic", de la goții antici până la arhitectura gotică
• o explicație despre cum romanticii și scriitorii au preluat acest concept în propriile lor scopuri
• răspunsul la întrebarea de ce tocmai acest nume s-a impus în muzică și în moda alternativă

Începem de la bun început.

Cuvântul „gotic" are mai multe fețe

Cuvântul „gotic" apare în discuții despre arhitectură, literatură, muzică și modă, și de fiecare dată înseamnă ceva puțin diferit. Nu e o întâmplare și nici o confuzie. E rezultatul câtorva secole în care un singur cuvânt a călătorit prin culturi și epoci diferite. Merită să știi de unde vine, pentru că asta ajută să înțelegi de ce moda gotică de azi este atât de variată și de ce nu poate fi închisă într-o singură definiție sau într-un singur set de haine.

Goții medievali și arhitectura gotică: ce au în comun?

Goții erau triburi germanice care au jucat un rol important în căderea Imperiului Roman de Apus. Când, în secolele XV și XVI, umaniștii italieni căutau un cuvânt pentru arhitectura medievală, au considerat-o barbară și necioplită, așa că au numit-o „gotică", adică asociată cu acele triburi „sălbatice". Era un gest de dispreț, nu de admirație.

Paradoxul este că catedralele gotice, precum Notre-Dame din Paris sau catedrala din Köln, sunt printre cele mai avansate din punct de vedere tehnic construcții ale Evului Mediu. Înălțimea lor, bolțile ogivale și vitraliile nu sunt barbarie, ci rezultatul unei inginerii precise. Numele a rămas, chiar dacă nu se potrivea deloc cu realitatea.

Această nepotrivire între nume și realitate este, de altfel, ceva ce însoțește cuvântul „gotic" de-a lungul întregii sale istorii. Epocile care au urmat l-au preluat și i-au dat sensuri noi, rupându-l adesea complet de contextul original. Arhitectura gotică este primul și probabil cel mai clar exemplu: construcții ridicate de sute de meșteri și ingineri, numite secole la rând după triburi care nu aveau nicio legătură cu ele.

Cum au preluat scriitorii și romanticii acest cuvânt în folosul lor?

În secolul al XVIII-lea, cuvântul „gotic" a început să ducă o viață proprie în literatură. Romanul gotic ca gen s-a născut în 1764, odată cu „Castelul din Otranto" de Horace Walpole. Scriitorii au început să folosească termenul în mod deliberat, pentru a evoca ruine, mister și un trecut întunecat, nu triburi concrete sau un stil arhitectural.

Romanticii au mers și mai departe. Pentru ei, goticul era o sensibilitate a neliniștii și a fascinației față de necunoscut. Castele în ruină, fantome, sentimente interzise și destrămarea vechii ordini, toate acestea intrau în sfera „goticului". Tot în această tradiție literară se află rădăcinile sensibilității pe care azi o asociem cu subcultura, chiar dacă drumul de la Shelley și Poe până la jeanșii negri și discurile post-punk a fost încă lung.

Merită observat că încă din secolele XVIII și XIX, „gotic" nu desemna un singur stil concret. Ann Radcliffe scria complet diferit față de Matthew Lewis, iar amândoi se deosebeau de Mary Shelley. Fiecare folosea același cuvânt, dar construia cu el o altă atmosferă, alte imagini și alte tensiuni. Același lucru se întâmplă azi în modă: două ținute descrise ca gotice pot arăta complet diferit, pentru că fiecare se inspiră dintr-o altă ramură a acestei lungi istorii. Una face trimitere la austeritatea victoriană, cealaltă la anarhia punk-rock din anii '70 și '80. Ambele sunt la fel de îndreptățite, iar femeile care vor să își construiască o garderobă gotică feminină au azi la dispoziție o gamă cu adevărat largă de surse de inspirație.

Când a început cuvântul „gotic" să descrie muzica și hainele?

Momentul de cotitură a venit la sfârșitul anilor '70 și începutul anilor '80 în Marea Britanie. Din scena post-punk au apărut trupe precum Bauhaus, Siouxsie and the Banshees sau The Cure, care cântau sonorități mai întunecate și mai brute decât predecesorii lor. Jurnaliștii muzicali au început să caute o etichetă pentru acest curent și au ales termenul „gothic rock", făcând trimitere la atmosfera asociată cu literatura gotică de groază.

A fost o mișcare venită de jos, nu o decizie luată de vreo redacție sau casă de discuri. Cuvântul pur și simplu se potrivea cu ceea ce oamenii auzeau și simțeau. Muzica era întunecată, versurile făceau adesea referire la moarte, trecerea timpului și disperare romantică. Arhitectura gotică și literatura gotică erau deja asociate cu acest tip de atmosferă, așa că transferul numelui asupra muzicii a fost un pas destul de firesc. Istoria modei gotice arată cum acest drum de la sunet la stil s-a desfășurat de-a lungul deceniilor.

În jurul scenei muzicale a început să se formeze o comunitate cu propriul look. Negrul, pielea, dantelele, bocancii înalți și machiajul intens au devenit un set recognoscibil, dar de la bun început a existat multă diversitate în asta. Unii se inspirau din doliul victorian, alții din punk, alții din cabaret sau film noir. Numele „gotic" cuprindea toate astea laolaltă, chiar dacă stilizările puteau să difere considerabil între ele. Merită să ții asta în minte când cineva spune că ceva este sau nu este suficient de gotic, pentru că această diversitate este înscrisă în istoria curentului de la bun început.

Merită să reții și că anumite piese vestimentare, cum ar fi mânecile din plasă, detaliile tip corset sau accesoriile din piele, nu au apărut din neant. Oamenii mergeau la concerte, se uitau unii la alții și preluau ce funcționa. Magazinele second-hand, modificările făcute manual și schimburile între prieteni erau atunci principala modalitate de a-ți construi garderoba, pentru că buticuri gotice pur și simplu nu existau.

Moda gotică nu a apărut ca un proiect separat. A crescut din muzică și din comunitatea care se aduna la concerte și în cluburi. Hainele erau parte din identitate, nu un costum pentru o singură seară, și la fel stau lucrurile și astăzi. Dacă vrei să aprofundezi bazele stilului vestimentar gotic, merită să privești acest curent mai larg decât prin prisma unor piese izolate.

De ce tocmai acest nume s-a impus în subcultură, și nu altul?

Cuvântul „gotic" avea deja câteva secole de prezență în cultură înainte să ajungă să descrie o subcultură. Nu a fost o alegere întâmplătoare. Jurnaliștii și muzicienii înșiși l-au ales pentru că aducea cu el un set gata format de asocieri: o atmosferă întunecată, austeritate, un anumit tip de seriozitate care diferenția acest curent de cultura pop ușoară.

Alte cuvinte pur și simplu nu aveau același impact. „Muzică întunecată" sună prea vag. „Post-punk" descrie mai degrabă originea decât atmosfera. „Gothic" în schimb evoca literatura gotică, castele, arhitectura gotică și o întreagă tradiție estetică asociată de mult timp cu ceea ce este neobișnuit și tulburător. Un singur cuvânt făcea treaba unui întreg paragraf descriptiv.

Conta și faptul că termenul funcționa deja în limba engleză ca adjectiv cu un sens clar. Când cineva spunea „gothic", toată lumea înțelegea despre ce atmosferă era vorba. Subcultura gotică a preluat acest nume și l-a adaptat nevoilor proprii, fără să ceară permisiunea nimănui, ceea ce se potrivește de altfel cu spiritul ei independent. Dacă ești curioasă de unde a crescut această subcultură, merită să te întorci la rădăcinile ei muzicale și sociale.

Merită amintit că în acea perioadă, adică la sfârșitul anilor '70 și începutul anilor '80, scena muzicală era plină de curente care își căutau propria identitate. Punk-ul începea să se fragmenteze în zeci de ramuri, iar fiecare dintre ele avea nevoie de un punct de referință. „Gothic" a funcționat ca o ancoră, ceva de care te puteai agăța fără să fie nevoie să scrii un manifest. Primele trupe, precum Bauhaus sau Siouxsie and the Banshees, nu anunțau că fac muzică gotică, dar presa a prins repede această etichetă și a început să o folosească. Numele a luat-o înaintea unei decizii conștiente.

Cu timpul, numele a început să acopere nu doar muzica, ci și stilul vestimentar, interesele, modul de a petrece timpul. E firesc că atunci când ceva are deja o etichetă, oamenii încep să se adune sub ea. Numele „gotic" era suficient de cuprinzător pentru a include abordări diferite și suficient de concret pentru a distinge această scenă de altele. E o combinație rară și tocmai de aceea a supraviețuit câteva decenii fără schimbări majore, iar starea subculturii astăzi arată că această etichetă nu și-a pierdut puterea de atracție.

Gotic: de la barbari la subcultură, pe scurt

Cuvântul „gotic" a parcurs un drum lung: de la numele unui popor, printr-un comentariu disprețuitor al arhitecților Renașterii, prin literatura întunecată, până la scena muzicală a anilor '80 și moda alternativă de astăzi. Este unul dintre puținele termeni care, în fiecare epocă, a căpătat un nou sens fără să-și piardă legătura cu ceea ce este neobișnuit și ambiguu.

Dacă acest climat este aproape de ceea ce porți zi de zi, aruncă o privire în magazinul Gotyka și vezi ce găsești în oferta actuală.