De ce The Cure nu sunt chiar goth?

The Cure apare pe orice listă cu „muzică gotică" și, în același timp, sunt prea pop, prea ciudați, prea multe lucruri deodată ca să se potrivească cu adevărat acolo. Dacă ai încercat vreodată să le pui o etichetă clară, știi că nu e atât de simplu.

The Cure este o trupă crescută din post-punk, care a oscilat ani la rând între new wave, pop rock și sonorități mai întunecate, mai apropiate de goth, fără să aparțină vreodată pe deplin acestuia. Muzica și imaginea lor au împrumutat din mai multe surse în același timp, ceea ce face ca întrebarea „sunt The Cure goth?" să nu aibă un răspuns simplu. Tocmai această ambiguitate îi face un caz atât de interesant de analizat.

În acest articol găsești:

• de ce sunetul The Cure scapă definiției clasice a gothic rock-ului
• ce a preluat Robert Smith din estetica gotică și ce a construit după propriile reguli
• de ce distincția dintre goth și post-punk contează atunci când construiești o ținută inspirată din această scenă

Să începem.

Ce face ca The Cure să scape oricărei definiții simple?

The Cure e unul dintre acele trupe care se potrivesc cu mai multe categorii în același timp, dar nu se încadrează complet în niciuna. Discografia grupului cuprinde post-punk întunecat, new wave melancolic, pop cu chitare și chiar psihedelic. Nu e întâmplare sau haos artistic, ci o mișcare conștientă între genuri de-a lungul mai multor decenii.

Eticheta de „gotic" s-a lipit de The Cure mai ales din cauza câtorva albume de la începutul anilor optzeci, precum „Pornography" sau „Faith". Sunetul acestor discuri e dens, sumbru și plin de neliniște. Totuși, „The Head on the Door" din 1985 arată o față complet diferită a trupei, mult mai pop și mai dansantă. E greu să vorbești despre un proiect gotic coerent când discurile care urmează sună cu totul altfel.

Merită să ții minte că The Cure a activat într-o perioadă în care granițele dintre subculturi erau fluide și abia se conturau. Începutul anilor optzeci e momentul în care post-punk-ul se ramifica în mai multe direcții simultan, iar niciuna dintre ele nu avea încă un nume clar sau un set de reguli stabilit. The Cure s-a format odată cu genurile, nu după ele, așa că aplicarea etichetelor de azi asupra acelei perioade va fi mereu un pic forțată.

Mai vine și chestiunea imaginii. Robert Smith cu părul vâlvoi, rujul dat cu neglijență și hainele negre a devenit unul dintre cele mai recognoscibile chipuri ale anilor optzeci. Această imagine a asociat puternic trupa cu estetica gotică în ochii publicului larg, chiar și atunci când muzica suna mai degrabă a single de vară la radio decât a album conceptual sumbru. Imaginea s-a lipit mai tare decât sunetul. Stilul caracteristic al lui Smith, cu părul zbârlit și negrul purtat lejer, amintește azi de atmosfera pe care o transmit căciulile în stil grunge disponibile pentru fanii acestei estetici.

De aceea, întrebarea dacă The Cure e goth nu are un răspuns simplu. Depinde despre ce perioadă din activitatea trupei vorbești și ce înțelegi prin acest termen.

Cum sună muzica The Cure față de gothic rock-ul clasic?

Gothic rock-ul clasic, cel al trupelor Bauhaus, Sisters of Mercy sau Siouxsie and the Banshees, se bazează pe câteva elemente recognoscibile: un bas puternic și ritmic, chitare reci care construiesc un zid dens de sunet și un vocal cu dramatism evident. Versurile gravitează în jurul morții, descompunerii, imaginilor religioase și angoasei existențiale. Sunetul e intenționat brut și copleșitor.

The Cure apelează la o parte dintre aceste mijloace, dar o face altfel. Robert Smith scrie cântece despre despărțiri, dor și depresie, însă stratul muzical e adesea mai moale și mai melodic decât la trupele menționate. Chiar și pe albumele mai întunecate apare un spațiu și o fragilitate pe care nu le găsești în gothic rock-ul mai dur și mai liniar.

Un bun exemplu e „Disintegration" din 1989, indicat adesea ca punctul culminant al fazei întunecate a trupei. Albumul sună dens și copleșitor emoțional, dar producția e foarte îngrijită, aproape luxoasă. Straturi de sintetizatoare, aranjamente elaborate, compoziții lungi care se revarsă. E o abordare complet diferită față de estetica brută, aproape ascetică, a primului Bauhaus sau a primelor discuri ale Sisters of Mercy, unde asprimea intenționată făcea parte din mesaj.

În plus, The Cure nu a renunțat niciodată la umor sau la ușurință. Single-uri precum „Close to Me" sau „Friday I'm in Love" sunt pur și simplu cântece pop bune, fără nicio tentă întunecată. În gothic rock, o astfel de schimbare stilistică ar fi greu de imaginat, pentru că genul își păstrează atmosfera cu multă consecvență.

Diferența se simte și în felul în care cele două tabere tratează ritmul. Gothic rock-ul mizează adesea pe o pulsație hipnotică, uniformă, care construiește tensiune prin repetiție. The Cure știe să facă asta, dar apelează la fel de des la riff-uri de chitară ușoare, săltărețe, și la melodii care rămân în cap după prima ascultare. E mai degrabă un instinct de songwriter decât o disciplină de gen.

Tocmai această diversitate de sunete face din The Cure un fenomen aparte, care se inspiră din gotic fără să i se supună regulilor.

Imaginea The Cure și stilul gotic în vestimentație

Ce a preluat Robert Smith din gotic și ce a construit după propriile reguli?

Robert Smith este unul dintre cele mai recognoscibile chipuri ale anilor optzeci, dar aspectul său nu a fost niciodată un citat pur din estetica gotică. Părul negru zbârlit, rujul estompat, ochii învinețiți și hainele largi, întunecate sunt elemente asociate scenei gotice, dar Smith le combina cu totul altfel decât, să zicem, Peter Murphy de la Bauhaus.

În goticul anilor optzeci dominau siluetele înguste, dantelele, referințele victoriene și precizia în alegerea accesoriilor. Smith mergea în direcția opusă: pulovere largi, contururi de machiaj estompate, o impresie generală de dezordine. Nu era un stil construit pe disciplină, ci pe un anumit tip de neglijență artistică față de rezultatul final.

Merită să te uiți la elementele concrete din garderoba lui, pentru că tocmai ele diferențiază acest look de goticul clasic. În loc de pantaloni mulați din piele ecologică sau corsete, Smith purta pantaloni negri largi și pulovere cu un tricot lejer, adesea cu gulerul vizibil deformat. În loc de accesorii argintii alese cu precizie, apăreau ornamente întâmplătoare, care nu neapărat se potriveau între ele. Machiajul părea aplicat fără oglindă, și exact asta era ideea.

Cum se îmbrăcau fanii The Cure și de unde se inspirau?

Fanii The Cure din anii optzeci și nouăzeci își construiau stilul la granița dintre mai multe curente. Se inspirau din minimalismul post-punk, dar și din new wave și din moda cotidiană obișnuită a vremii. Pantaloni negri, cămăși mari, paltoane de la second hand și straturi care nu se potriveau neapărat între ele, acesta era semnul lor distinctiv.

Interesant este că mulți dintre ei nu se identificau cu goticul ca atare. Nu mergeau în cluburi gotice și nu căutau bocanci cu platformă. Îi inspirau albumele concrete și atmosfera care venea din ele, nu apartenența la o subcultură cu reguli vestimentare bine definite. Legătura dintre muzica gotică și modă funcționa aici mai puțin literal decât în cazul altor subculturi.

Dacă vrei să recreezi ceva din acea atmosferă astăzi, ai destule opțiuni fără să apelezi la seturi gata făcute. O cămașă neagră lejeră din bumbac mai gros, purtată cu pantaloni largi și un palton luat din second hand, dă un efect similar. Cheia stă în proporții: totul puțin prea mare, puțin prea lung, fără un punct central clar al ținutei. Evită piesele prea mulate, pentru că tocmai nepotrivirea creează aici atmosfera potrivită.

Astăzi această estetică revine sub forma straturilor negre largi, a puloverelor oversize și a unui machiaj care arată intenționat imperfect. Este un bun exemplu că moda gotică în diferitele ei forme are multe nuanțe și nu fiecare dintre ele are nevoie de o etichetă ca să aibă sens.

De ce contează delimitarea dintre gotic și post-punk?

Pentru cineva care pur și simplu îi place muzica și stilul anilor optzeci, această delimitare poate părea o curiozitate academică. Dar dacă construiești o ținută inspirată dintr-o scenă anume, diferența dintre post-punk și muzica gothic rock se traduce în alegeri foarte concrete: alte croieli, alte țesături, alt mod de a combina piesele.

Post-punk-ul, mai apropiat de The Cure, miza pe o anumită asprime și neglijență voită. Croieli largi, tricouri din bumbac cu print, blugi uzați, straturi fără un plan clar. Goticul anilor optzeci mergea spre teatralitate, dantelă, siluete înguste și precizie. Jachete mulate, fuste lungi din țesături grele, accesorii alese cu intenție clară. Când știi de unde vine un anumit look, îl poți interpreta conștient, în loc să copiezi o combinație aleatorie de asocieri.

Contează și cum vorbești cu alte persoane din scenă. A numi The Cure o trupă pur gotică înseamnă să ignori jumătate din istoria lor. Distincția conștientă nu e despre a judeca pe cineva, ci despre a înțelege mai bine ce porți și de unde vine. Dacă vrei să știi exact unde se trasează granița dintre aceste lumi, merită să arunci un ochi asupra diferențelor esențiale dintre gotic și punk.

În practică, această cunoaștere e utilă mai ales la cumpărăturile online. Dacă știi ce cauți și dacă vrei neglijența post-punk sau precizia gotică, poți filtra rezultatele mai ușor și eviți să cumperi ceva care arată altfel decât te așteptai. În loc să introduci termeni generali, poți căuta detalii concrete: un pulover supradimensionat cu striat față de un corset mulat cu inserție de dantelă. Diferența e reală, mai ales când cumperi fără posibilitatea de a proba.

Granițele dintre genuri nu sunt niciodată clare și nici nu trebuie să fie. Dar a cunoaște contextul îți oferă mai multă libertate, nu mai puțină. Poți combina gotic, post-punk și new wave în același timp, știind exact ce și de ce alegi să pui împreună.

The Cure și goth-ul: aproape, dar nu chiar

The Cure este o trupă care a funcționat timp de decenii la granița dintre mai multe scene, fără să se stabilească vreodată complet în niciuna. Post-punk, new wave, pop, goth, toate sunt prezente în muzica și imaginea lor, dar niciunul dintre aceste elemente nu domină suficient de mult ca să închidă discuția. De aceea întrebarea revine atât de des și de aceea răspunsul este mereu același: „depinde de ce cauți".

Dacă această scenă te inspiră și vrei să o transpui în ținute concrete, intră în magazinul Gotyka, unde găsești propuneri apropiate atât de post-punk-ul brut, cât și de stilizările gotice mai elaborate.